Mircea Fechet: Am toată încrederea că echipa noastră care se află la OCDE va înregistra un succes cel puțin la fel ca cel de luna trecută de la EPOC

Mircea Fechet: Am toată încrederea că echipa noastră care se află la OCDE va înregistra un succes cel puțin la fel ca cel de luna trecută de la EPOC
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 22/11/2023, 10:57

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a participat marți la reuniunea Comitetului Național pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care a avut loc la Palatul Victoria și a fost prezidată de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„După cum știți, în sarcina noastră se regăsește cel mai mare număr de instrumente juridice la care trebuie să asigurăm alinierea. Noi gestionăm acest proces atât pentru Comitetul pentru Politici de Mediu (EPOC), cât și pentru Comitetul privind Chimicalele și Biotehnologia (CBC). Suplimentar, există o evaluare separată în domeniul deșeurilor, în cadrul Grupului de lucru pentru productivitatea resurselor și deșeurilor”, a anunțat Mircea Fechet.

Fechet a adăugat că are încredere în echipa sa aflată chiar în aceste momente la OCDE și a punctat nevoia de continuare a colaborării interinstituționale în ce privește dezideratul aderării României la OCDE.

Am toată încrederea că echipa noastră care se află în prezent la OCDE, va înregistra un succes cel puțin la fel de apreciat ca cel de luna trecută de la EPOC. Nu în ultimul rând, aș vrea să punctez nevoia de continuare a colaborării interinstituționale, aspect cu care noi ne întâlnim frecvent ținând cont de faptul că protecția mediului este un subiect orizontal, acest aspect generând o serie de instrumente sau subiecte pentru care partajăm răspunderea cu alte instituții, a subliniat Mircea Fechet.

În cadrul reuniunii, s-a pus accent pe necesitatea existentei unei comunicări publice eficiente referitoare la procesul de aderare la OCDE, care va face obiectul unor discuții în perioada imediat următoare, comunicarea strategică fiind absolut necesară, atât pentru adresarea mesajelor către publicul larg, cât și pentru specialiștii implicați în relația cu OCDE.

La reuniune au mai participat Marian Neacșu, viceprim-ministru, Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, Ligia Deca, ministrul Educației, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și Luca Niculescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

România se află în etapa tehnică a procesului de aderare la OCDE

Coordonatorul național al procesului de aderare la OCDE, secretarul de stat Luca Niculescu, a menționat marți că la nivelul acestei organizații este apreciat sprijinul premierului României și ritmul bun din instituțiile implicate în acest proces.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație. România a depus în decembrie 2022 Memorandum-ul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE, a transmis fostul ambasador al României la Paris, Luca Niculescu.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE. Informațiile sunt trimise în paralel, pentru toate domeniile generale de politici și toate Comitete sectoriale din Foaia de Parcurs, în baza metodologiei proprii fiecăruia și a programului de lucru aferent.

Comitetul național pentru aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în cadrul procesului de aderare și este condus de prim-ministru. Comitetul național stabilește liniile de acțiune în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Foaia de Parcurs a României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislației, politicilor și practicilor României la cele ale Organizației și formulează propuneri pentru soluționarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare, mai precizează Executivul de la București.

CITIȚI ȘI:

Sistem cu monitorizare satelitară pentru combaterea defrișărilor ilegale de pădure/ Cine a fost desemnat câștigătorul contractului?

VIDEO | Marcel Ciolacu „nu primește hate” pe stradă/ Cum justifică premierul graba cu care Executivul demarează reformele?/„Trebuie să aderăm la OCDE”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?